Avem si noi un acoperis!

Placa dintre cele doua nivele s-a turnat cu cifaroamele - iata un istoric prim jet de beton:








S-a nivelat betonul frumos si dupa doua saptamani, am inceput sa caram materialele la etaj, fara a fi decofrat placa:





Prima caramida de la etaj:



De Sfantu' Gheorghe, pe o vreme naprasnica, am turnat centurile. Dupa aceea, ne-am oprit cu santierul pentru vreo 10 zile, cu ocazia Pastelor, apoi am continuat cu acoperisul:





A prins deja forma si casuta noastra:



Din fata:



... si din spate:



Si in scurt timp, asa:



Momentul a fost pentru noi unul de mare sarbatoare. Asa cum era, fara ferestre si usi, fara tencuiala, fara instalatii, pentru prima data ne simteam cu adevarat aproape de visul nostru de a avea o casa.

Contract de custodie

Pentru ca tot am pomenit, in postarea anterioara, despre certuri interminabile cu depozitul de materiale de constructii, sa va povestesc si despre ce e vorba, poate va fi de folos unora, sa nu pateasca asa ca noi.

Dupa ce am achizitionat terenul, arhitectul ne-a facut proiectul, l-am dat la autorizat... in fine, un timp in care noi, plini de entuziasm, nu mai aveam stare si trebuia sa facem ceva, dar nu prea aveam ce!

Asa ca ne-am gandit noi sa achitionam ceva materiale. La recomandarile unora si altora, ne-am dus la un depozit de materiale de constructii din Timisoara, cu care ni s-a spus ca vom colabora foarte bine. Ne-am inteles noi cu oamenii respectivi, si am facut o cumparatura in valoare de 10000 de euro, anume 900 de saci de ciment si 6 tone de fier. Pentru ca santierul nostru inca nu demarase, am intocmit, la sugestia lor, care ne-au asigurat ca asa procedeaza cu toti clientii, un contract de custodie, in care se specifica faptul ca le-am achitat cantitatile respective de marfa, care vor ramane la ei in depozit pe timp de un an, fiindu-ne livrate de catre ei atunci cand vom dori si atat cat ne trebuie, noi avand doar sa ii anuntam cu trei zile inainte de livrare.

Prima surpriza a venit cand am comandat fierul pentru fundatie: livrarea a intarziat 48 de ore. Nu stiu daca aveti idee ce inseamna sa astepti in camp, cu echipa de mesteri, sa te apuci de lucru, si asteptarea sa se prelungeasca doua zile incheiate. La telefoanele mele, cei de la depozit imi spuneau, impasibili, sa astept. In fine, fara injuraturi nu s-a putut rezolva.

Apoi, fierul fiind innodat si asezat la locul lui, a urmat faza care a facut sa se strice relatiile definitiv si iremediabil. Le-am comunicat cu trei zile inainte ca voi avea nevoie de 300 de saci de ciment. De data asta, fara intarziere, au aparut 30 de saci, intr-un microbuz. Soferul mi-a explicat ca ma cauta pe mine si ca mi-a adus cimentul. Eu ii spun: "Omule, sefii tai au inteles gresit, eu am nevoie de 300 de saci, nu de 30!", iar el: "Aa, pai eu ii aduc pe toti, fac 10 curse!".

Nu mi-a venit sa imi cred urechilor. L-am intrebat cine isi inchipuie ca va descarca cimentul asta - cei 300 de saci care imi for fi livrati in 10 curse si care cantaresc 15 tone, iar el mi-a raspuns ca nu il intereseaza, el nu descarca, el doar cara cu microbuzul.

Am simtit ca iau foc, eram oricum spetit de munca si ceea ce mai imi lipsea era sa iau in carca 15 tone de ciment, mesterii erau platiti pentru altceva si nici nu imi convenea sa ii rup de la lucrul lor. Evident, eu cand am platit celor de la depozit cimentul, mi-am imaginat ca imi vor livra marfa ca toata lumea, cu o masina cu macara. Masina pe care, imi spunea soferul lor lor, ei nu o aveau!

I-am sunat, tensiune mare, reprosuri, le spun ca in conditiile astea eu nu mai iau nimic de la ei si sa imi dea banii inapoi. Raspuns: "Da, sigur ca va dam banii inapoi, peste un an de zile, cand expira contractul de custodie!".

Furibund, i-am inchis telefonul in nas, intelegand ca ori faceam cum ziceau ei, luam cimentul in carca, ori ma regaseam in situatia ciudata de a le fi acordat, fara sirea mea, un imprumut fara dobanda - ei lucrau cu banii mei si nu aveam ce sa le fac! Totusi, am optat pentru o a treia solutie: am trimis soferul cu cimentul la depozit si m-am dus si mi-am cumparat 300 de saci din alta parte, cu alti bani, care mi-au fost livrati deindata si descarcati cu macaraua.

Banii mi i-am recuperat pe perioada duratei santierului, am luat de la ei ciment pentru mortar, pe care l-am descarcat, supus, la carca (oricum, nu mai mult de 30 de saci o data), de o parte din valoarea platita am luat fier (in total am folosit, la casa, 10400 de kilograme de fier), am mai luat ceva izolatii... si am invatat cum sa procedez ca sa am marfa atunci cand aveam nevoie de ea, imi planificam lucrarile nu cu 3 zile, ci cu 10 zile inainte. Faceam comanda si asteptam rabdator vreo saptamana... atunci ajungeau si cele comandate! Restul de betoane le-am turnat cu cifaroame - ceea ce recomad tuturor, e mult mai elegant, mai sigur si nici macar nu sunt sigur ca e mai costisitor, daca socotesti cati oameni trebuie platiti ca sa faca timp de mai multe zile in sir munca pe care o face cifa intr-o ora.

Santier!

Cinci luni de zile santierul a fost modul meu de viata. In fiecare dimineata la 5 trezirea, plecarea dupa mesteri (ii transportam eu la locul faptei) apoi alergatura, certuri interminabile cu depozitele de materiale de constructii, birocratie - caci mare e, Doamne, circulatia hartiilor pe acest pamant romanesc! In fine, trebuia sa trecem prin toate, caci aceasta imagine virtuala, creata de Nenad, arhitectul nostru, pe calculator, trebuia sa o materializam intr-o casa concreta:

Intre timp, casuta noastra prinde sa creasca:







Am ajuns in faza de cofrare a placii de peste primul nivel, intre timp, observati ca au prins sa apara si vecinii - nu mai eram "singuri pe camp":



Treptele:



Nevasta-mea, in padurea de "popici" ridicata ca sa sustina placa:



Era foarte frig si un vant usturator.

Armatura placii:





Ea e Nuţa, o femeie cu adevarat barbata - foarte priceputa, foarte indemanatica si cu o forta pe care ar invidia-o multi reprezentanti ai sexului tare:



Drugi de fier striat, de la diametrul de la 10 si pana la 24 de mm., frumos "crosetati":



Armatura gata - atat de frumoasa, incat nevestei mele ii pare rau ca nu o sa o mai vada niciodata:

La temelia "casei visate"

Am sapat fundatia - o adevarata aventura, Laura a fost de parere ca ar trebui sapata la mana mai degraba decat cu excavatorul. Daca ar fi sa repet faza asta in nici un caz nu as mai face asa ceva. Pamantul era tare ca osul, nelucrat de mai bine de 15 ani, am avut de dislocat 60 de metri cubi de pamant, cu niste ajutoare nu prea grozave. In fine, a iesit grozav de fain, dar ce folos de peretii astia taluzati, acuma sunt sub pamant? In stanga, baraca, in dreapta "grupul sanitar". La mijloc, fericita mea nevasta:



Au urmat armaturi de fier, turnat, covraje de elevatie:









Casa am construit-o in regie proprie, am luat o echipa de mesteri, dar eu am fost prezent in orice zi pe santier, de la inceput si pana azi, cand suntem mutati de un an de zile dar inca mai sunt destule de facut, si am pus mana cam pe toate.

La constructia casei nu am facut nici cel mai mic rabat de la proiectul stabilit - in definitiv de ce am fi facut-o, era casa pe care noi am visat-o, noi am desenat-o, iar arhitectul ne-a facut visul realizabil, transformand schitele noastre in proiect.


Prima placa, de peste parter, si stalpii armati:



Armatura, nu gluma! Stalpi din fier striat de 14, cu 8 bare si etrieri dubli, din 5 in 5 centimetri:



Am auzit voci care se mirau de cantitatea de fier specificata de proiectul de rezistenta, inclusiv mesterii nostri. Sunt eu indemanatic, dar nu sunt inginer constructor - asa ca nu am putut sa ii contrazic pe inginerii de rezistenta - asa au spus ca trebuie, asa am facut! Chiar daca fierul asta nu ar folosi decat la a-mi face somnul linistit, si tot nu imi pare rau: nu am nici o emotie in aceasta casa!

Prima caramida:



Mult s-a mai socotit pana s-a asezat aceasta prima caramida (mana cu creionul e a nevestei - care se pricepe, nu gluma, la inceputul santierului era singura cu adevarat experta in citirea proiectului, in timp, ne-am mai invatat si restul :) )! Drept e ca si mesterul Nelu e mare tipicar, domnule, si acum ma bucur ca a fost asa!

Fiti indemanatici si voi!

Buna! Eu sunt Vuki Radanov si sunt unul dintre acei tipi invidiati de toata lumea, care de orice s-ar apuca sa mestereasca, ii iese!



De mic am fost campion la lego, la formo, mi-am construit machete din chibrituri, mi-am "tunat" tricicleta si asa mai departe. Daca am vreun regret, e doar acela ca ai mei nu au vazut acest potential in mine si nu m-au indrumat catre o cariera tehnica, de inginer mecanic sau constructor, pentru ca eu, prin educatie, sunt agronom, dar practic sunt... muzicant! Ei da, nu am castigat vreun banut in viata mea in urma vreunei alte activitati decat muzica. Uite instrumentul la care cant:



Vi se pare cam ciudat? Cand am mers prima data la o televiziune bucuresteana, moderatoarea (simpatica foc, de altfel) mi-a spus ca instrumentul meu seamana "cu o masina de scris" ! De fapt, instrumentul e un acordeon. In loc de clape, are butoane, dar suna identic cu un acordeon. E... ceva gen masina cu cutie automata fata de masina cu transmisie automata, altceva dar, in esenta, acelasi lucru.

Ultimii ani m-au obligat sa imi fructific calitatile de "tip indemanatic", pentru ca am reusit sa materializez visul meu si al nevesti-mi de a avea casa noastra, "casa visata" - cum ii zice sotia mea. Realizarea acestui vis nu a fost de lipsita de efort si nici nu ne-a iesit dintr-odata, ca nu era un lego :)) ! Asa ca am renovat si vandut un apartament, ne-am mutat in chirie pentru un an de zile, am achizitionat un teren si... munca, nervi, efort si multi bani! Mult mai multi decat ne-am gandit noi la inceput.

Pentru a scrie acest articol, rasfoiesc impreuna cu Laura, in caldura casutei noastre, imagini nu prea vechi, nu au implinit inca doi ani. Si uite, la parter fiica noastra se zbenguie, in aceasta seara, cu prietenii ei (au "chef") iar noi la etaj navigam pe internet... si nu demult, aici era doar atat:



Asta a fost primul pas, inca inaintea "pietrei de temelie" : a trebuit sa cosesc terenul achizitionat pe euro, plin de balarii si unde nu vedeai nimic la o distanta mai mica de 500 de metri! Dar... nevasta-mea, femeie hotarata, a zis: "Aici e casa mea! Aici vreau sa imi faci casa!" - si eu m-am apucat sa o fac, ce nu face un barbat pentru aleasa lui, nu?

Dupa coasa, a urmat constructia...aaa... grupului sanitar, ca sa zic asa (cam mult spus!). Apoi am construit si o baraca si am imprejumuit terenul cu plasa de sarma. Motiv sa sarbatorim, foarte fericiti, la umbra baracii de scanduri: